Istoricul dezvoltării sticlei temperate

Dezvoltarea sticlei călite poate fi urmărită încă de la mijlocul-17secolului. Un prinț din Renania pe nume Robert a efectuat odată un experiment interesant. A pus o picătură de sticlă topită în apă rece ca gheața, iar rezultatul a fost un pahar extrem de dur. Această sticlă granulară de înaltă rezistență seamănă cu picăturile de apă cu cozi lungi și curbate și se numește „granule Prințul Robert”. Dar când coada particulei este îndoită și ruptă, lucrul ciudat este că întreaga particulă se prăbușește brusc și chiar se transformă în pulbere fină. Metoda de mai sus este foarte asemănătoare cu călirea metalului, dar aceasta este călirea sticlei. Acest tip de călire nu provoacă nicio modificare în compoziția sticlei, așa că este numit și temperat fizic. Prin urmare, sticla călită se numește sticlă călită.
Primul brevet pentru călirea sticlei a fost obținut de francezi în 1874. Metoda de călire este de a încălzi sticla până la aproape temperatura de înmuiere și apoi de a o pune imediat într-un rezervor de lichid cu temperatură relativ scăzută pentru a crește stresul la suprafață. Această metodă este metoda timpurie de temperare lichidă. Frederick Siemens din Germania a obținut un brevet în 1875, iar Geovge E. Rogens din Massachusetts din Statele Unite a aplicat metoda de temperare paharelor de vin din sticlă și stâlpilor de lampă în 1876. În același an, Hugh O'heill din New Jersey a primit un brevet.
În anii 1930, Saint-Gobain din Franța, Triplux din America și Pilkington din Marea Britanie au început să producă sticlă călită plată de suprafață mare pentru parbrizurile auto. Japonia a realizat succesiv producția industrială de sticlă călită în anii 1930. De atunci, lumea a început epoca producției de masă a sticlei călite.
După 1970, compania britanică Triplex a reușit să tempereze sticla cu o grosime de 0,75~1,5 mm folosind medii lichide, punând capăt istoriei că temperarea fizică nu putea tempera sticla subțire. Aceasta a fost o descoperire majoră în tehnologia sticlei călite.
Istoria sticlei călite în China a început inițial în 1955, când Shanghai Yaohua Glass Factory a început producția de probă. În 1958, fabrica de sticlă temperată Qinhuangdao a finalizat cu succes producția de probă. În 1965, fabrica de sticlă Qinhuangdao Yaohua a început să producă sticlă călită pentru industria militară. În anii 1970, Luoyang Glass Factory a fost prima care a introdus echipamente belgiene de temperare. În același timp, a fost pusă în producție sticlă temperată chimic Shenyang Glass Factory.
Începând cu anii 1970, tehnologia sticlei călite a fost pe deplin promovată și popularizată în întreaga lume. Sticla călită a fost folosită în automobile, construcții, aviație, electronică și alte domenii, în special în construcții și automobile, care s-a dezvoltat cel mai rapid.